• s7
  • s5
  • s1
  • s6
  • s2
  • s8

Casa Corpului Didactic Timiș în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Timiș, CJRAE Arad, CJRAE Caraș- Severin, Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Timiş, specialiști din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Universitatea TIBISCUS, va organiza CONFERINȚA REGIONALĂ EDUCAȚIA INCLUZIVĂ, DE LA TEORIE LA CLASĂ  în data de 15.06.2026, ora 16.00, în format online pe platforma Zoom.

Evenimentul are ca scop îmbunătățirea calității și rezultatelor educației incluzive, conștientizarea importanței integrării elevilor cu CES în învățământul de masă, diseminarea de bune practici și strategii didactice eficiente pentru lucrul cu acești elevi, dar și facilitarea schimbului de experiență între profesori, psihopedagogi, logopezi, consilieri școlari și alți specialiști.

Temele de discuții promovate în cadrul conferinței au fost preluate de la cadrele didactice din învățământul preuniversitar de la nivelul județul Timiș, în urma unui chestionar, aplicat în prima parte a anului școlar în curs, la care au răspuns peste 100 de cadre didactice. În ceea ce privește sustenabilitatea proiectului, la finalul activităților programate se va elabora un ghid de bune practici, ca livrabil al conferinței, ce va apărea în cadrul Editurii Acces a Casei Corpului Didactic Timiș, demers menit să ofere un sprijin cât mai consistent cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.